vineri, 18 decembrie 2009

Ştefan Hruşcă


MusicPlaylistRingtones
Create a playlist at MixPod.com



Născut la Ieud, Maramures, pe 8 decembrie 1957, Ştefan Hruşcă este unul dintre cei mai mari şi mai cunoscuţi interpreţi de colinde din România.
Debutul în muzică a lui Ştefan Hruşcă (profesor din Borşa, Maramureş) a avut loc în anul 1981, în cadrul Cenaclului Flacăra.
Pe perioada activităţii în Cenaclu, a obţinut o serie de premii, cum ar fi: „Marele Premiu al Muzicii Folk” (1982), „Premiul pentru Creaţie”(1983) şi „Premiul pentru Întreaga activitate”(1984). În 1984 părăseşte Cenaclul Flacăra şi începe colaborarea cu Vasile Şeicaru şi cu Radu Gheorghe pe scena Teatrului Ţăndărică.

Primul material discografic al artistului, intitulat "Rugă pentru părinţi" este lansat în toamna anului 1984. Între 1985 şi 1989 colaborează cu Vasile Şeicaru, susţinând alături de acesta şi de Victor Socaciu o serie de concerte în cadrul Filarmonicii din Arad. În toamna anului 1986, Hruşcă lansează cel de-al doilea album "Urare pentru îndrăgostiţi". În 1988, apare pe piaţa muzicală cel de-al treilea material discografic al artistului "Calatori visatori" la care a colaborat cu Vasile Şeicaru.
Noiembrie 1990 aduce fanilor albumul cu numărul patru şi totodată primul material cu colinde al lui Hruşcă, intitulat "Colinde I" (premiat cu discul de aur pentru cele mai multe unităţi vândute). Tot în acest an artistul susţine o serie de concerte în America. În 1991 se stabileşte în Toronto, Canada. În 1993 lansează cel de-al doilea album de colinde "La savarsitu' Lumii", premiat şi el cu un disc de aur. În noiembrie 1995 vine rândul celui de-al treilea material discografic de colinde, "Ziurel de Ziurel".
Hruscă este răsplătit de către Uniunea Oamenilor de Artă cu un premiu pentru cele mai multe unităţi vândute pentru "Ziurel de Ziurel"(1996). În primăvara anului 1996 este lansat albumul Fostele Iubiri, versurile pieselor de pe acesta aparţinând poetului George Tarnea. În 1997 susţine un turneu de colinde în Canada, America, Germania, China, Coreea de Nord, Bulgaria, Ungaria, Rusia, Austria, Republica Moldova, împreună cu George Natsis. Au urmat albumele: Sfântă-i sara de Crăciun (2001), 20 de ani (2001), Crăciunul cu Hruşcă (2001), Iarăşi flori dalbe (2005) şi Balade speciale (2007).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu